Old Town Hostel Sibiu se află în inima oraşului istoric, în Piaţa Mică, în cea mai veche si
romantică piaţa a oraşului, într-o clădire monument istoric, veche de 450 de ani, cu arcade
renascentiste, la parterul căreia se află Muzeul de Istorie a Farmaciei. Acest muzeu conţine
inventarul celei mai vechi farmacii a Transilvaniei, şi are o încapere dedicată fostului proprietar al clădirii, Samuel
Hahnemann, întemeietorul homeopatiei şi medicul personal al baronului Samuel von Brukenthal.
Suntem încântaţi să fim cel mai recomandat hotel pentru tineret din localitate! Hostelul combină o
excelentă amplasare cu o calitate deosebită a serviciilor, fiind un punct de întâlnire pentru turişti
individuali,familii si grupuri.
Dispunem de camere duble (matrimonial, twin), camere cu 4, 6 si 8 paturi, toate având baie
proprie, televizor, Wi-fi şi acces la bucătărie.
Camerele beneficiază din plin de lumină şi spaţiu precum şi de o vedere panoramică asupra
Pieţei Mici, de unde puteţi savura şarmul medieval al caselor vechi şi atmosfera boema a
teraselor.
Atracţiile Sibiului (muzeele, oraşul vechi cu uliţele sale întortocheate si clădirile venerabile) cât şi
cele mai bune restaurante şi baruri ale oraşului sunt la doar câţiva paşi de "Old Town" hostel.
Puteţi vizita Palatul Brukenthal, cu colecţia de picturi, cabinetul de stampe şi biblioteca, Muzeul
de Etnografie "Franz Binder", Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie a
Farmaciei.